Cu El prin lumina sau intuneric

"Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe cari v-am luat în spinare dela obîrşia voastră, pe cari v-am purtat pe umăr dela naşterea voastră: pînă la bătrîneţa voastră Eu voi fi Acelaş, pînă la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mîntuiesc." (Isaia 46:3-4)

Ieri a fost ziua mea. E oficial- am 30 de ani. Mama soacra mi-a scris pe felicitarea de ziua mea "Dupa cum probabil sti, o doamna nu implineste mai mult de 30 de ani!" Amin. Asa ca daca am atins "varsta maxima", ca de fiecare data, e timpul sa ma uit la semnele mele pe drum.

Viata mea de acum...daca cineva ar fi venit acum 10 ani sa mi-o descrie, as fi izbucnit intr-un ras isteric. Nicidecum nu mi-as fi putut imagina asta. Aveam 20 de ani si eram o salbatica. Mama credea ca daca voi continua in stilul acela nu voi apuca 30 de ani. La 21 de ani m-am intors cu fata spre Dumnezeu si L-am recunoscut ca ceea ce era. A incetat sa fie Dumenzeul mamei mele, sau bunicii mele, a incetat sa fie entitatea aceea care cica mi-a dat viata cand eu nici macar n-am cerut sa fiu aici, a incetat sa ma fie un batran furios care ii binecuvinteaza pe unii si-i pedepseste pe altii. A devenit Dumnezeul meu, Abba (Tati) al meu, Domnul meu... si a ramas langa mine de atunci incoace, prin lumina si intuneric, momente bune sau rele... Uneori cand oamenii se uita la mine, par singura, dar nu sunt singura niciodata. Fara Dumnezeu nu exista Emma. Nu mi-e rusine sa recunosc ca am nevoie de El ca sa exist. El e mai mult decat carja mea in viata asta, fara El am pornit intr-o cursa de autodistrugere, si intodeauna castig cursa asta.
Am 30 de ani. Am trecut prin niste saptamani foarte dificile in ultima vreme (sper ca nu e vorba de foarte previzibila criza de varsta mijlocie, pentru ca sincer nu simt ca am mai mult de 25 de ani). Indiferent insa ce nume poarta perioada asta prin care trec, El e atat de present, atat de mult o parte din mine, incat a trebuit sa scriu despre El si de ziua mea.

Asta e o poezie pe care am gasit-o in 2003. Nu stiu cine e autorul, dar ceea ce el/ea a scris descrie perfect relatia mea cu Dumnezeu in toti anii astia:

"In clipele mele de teama
Prin fiecare durere si fiecare lacrima
Exista un Dumnezeu care mi-a ramas credincios.

Cand puterea mea s-a dus
Cand nu mai am nici un cantec in inima
In dragoste, El ramane credincios.

Fiecare cuvant pe care L-a promis, e adevarat
Il vad pe Dumnezeu facand ceea ce credeam ca e imposibil.
El a ramas credincios, credincios fata de mine.

Cand privesc in urma si vad dragostea si mila Sa,
Desi am intrebari in inima si uneori ma indoiesc
El imi ramane credincios.

Cand inima mea era departe
In zilele cand nu ma puteam ruga,
Dumnezeul meu mi-a ramas totusi credincios

In zilele pe care le-am cheltuit pentru mine
Cand umblam dupa ceea ce imi facea placere
Chiar si atunci Dumnezeu mi-a ramas credincios.

El ma asteapta cu brate deschise
Ori de cate ori imi intorc fata spre
El Si descopar inca o data un Dumnezeu care mi-a ramas credincios."

Toda Rabah, Adonai sheli.

Emma Ta.