Cantecul asta a fost postat de fratele meu mai mic, Cristi, pe Facebook. L-am tradus pentru cei care nu inteleg versurile, pentru ca e pentru fiecare dintre noi. Toti fie am fost, suntem, sau vom fi descrisi de versurile cantecului acesta. Cristi, vreau sa stii ca te iubesc din toata inima mea, ca mereu tu vei fi "piciul" meu, si mai vreau sa stii ca eu cred ca atunci cand Isus zicea "Ferice de cei cu inima curata caci ei vor vedea pe Dumenezeu," se referea la inimi ca a ta, inimi care nu stiu sa se prefaca. Ramai mereu la fel de real, lumea asta ti-a luat multe dar nu s-a putut atinge de sinceritatea ta.
"E 5:46 dimineata, iar eu ma intorc de pe o parte pe alta Pieptul imi arde, si predici mi se invart in cap Imi vin in minte amintiri cu un baiat Plangand la picioarele Tatalui pentru tot raul cat l-a facut.
Acum transpir aici si nu pot sa dorm Mintea mea imi tot aminteste cat de mult m-am afundat, Oare mai am nevoie sa mi se aminteasca? Desi inca sunt viu, sunt sigur ca la felul in care traiesc o sa ajung in iad.
Doamne ei imi spun ca ar trebui sa te primesc in inima mea Ca Tu a trebuit sa parasesti lumea din cauza ca lumea Te-a parasit Inca ramane un mister pentru mine de ce nu ma pot schimba Asa ca am ajuns sa-mi spun ca poate exista un Cer pentru un baietas.
Desi ei imi spun ca atat de mult ai iubit lumea incat Ti-ai varsat sangele pentru ea Doamne, simt ca sunt prea distrus pentru dragoste Imi spun sa vin la Tine asa cum sunt, dar miros a fum Viata mi-e plina de pacat pentru ca e tot ceea ce cunosc.
Biblia imi spune ca ai murit pentru pacatele mele Daca cred in Hristos ma va salva cand finalul va veni Dar mi-e prea frica sa-ti spun sa vii sa ma salvezi Inima mea atat de rea, am ganduri pline ura, vreau sa ranesc oameni
Am crezut ca mai intai trebuie sa-mi curat viata Acum imi spun ca trebuie numai sa ma agat de Lumina Sunt gata sa o fac, dar Doamne ma rog ca Tu sa intelegi Viata mi-e un dezastru- Oare ma vrei primi asa cum sunt?
Ma vei primi asa cum sunt? Stiu ca felul in care traiesc e gresit Dar nu ma pot schimba singur, nu reusesc de unul singur Ma tot intreb cum de ma iubesti cand viata mea e atat de urata Dar Tu ai venit si ai murit pentru mine Oare ma vei primi asa cum sunt?
M-am saturat sa tot incerc sa fiu barbatul care tatal meu nu m-a invatat niciodata sa fiu Am crescut acum si viata nu e ceea ce mi-am inchipui ca va fi. Am facut multe greseli in trecutul meu pe care nu le mai pot repara Acum stau si ma uit la crucea asta ce imi e tatuata pe incheieturi
E adevarat ce-mi spun ei? Sau sunt eu nebun? Chiar ai sangerat pe cruce pentru pacatele mele ca sa ma salvezi? Dar de ce ai muri pentru pacatele mele? Toata viata mea am lucrat pentru satan in timp ce el m-a hranit cu minciuni. Iar acum aud prea multe, incerc doar sa simt o atingere reala A unei iubiri ce m-ar putea schimba, sunt atat de distrus Ma gandesc ca iadul e ceea ce merit Dar Cuvantul Tau zice ca toti am pacatuit Asa ca banuiesc ca toti meritam sa pierim.
Invata-ma, vreau sa cunosc Cum ai putut salva un nimic ca si mine, inainte ca moartea sa-mi spuna ca e randul meu. Cred ca in sfarsit pricep Indiferent de trecut, Tu tot ma primesti asa cum sunt
Tatal meu a mai avut cateva cuvinte sa-mi spuna: Ca le voi spune oamenilor un motiv pentru a trai, pentru a muri uniti cu Regele in cer Viata asta trece pe langa noi; eu n-am nici un motiv sa va mint.
Niciodata nu-i vei da lumii destul, mereu le va fi foame de altceva Ei isi inchipuie ca drumul lor n-are nimic de-a face cu Maretul Domn El iti va da mai multa siguranta decat barbatul care te-a parasit Mai multa dragoste decat mama care te-a primit: El mereu te va accepta.
Fi tot ceea ce trebuie sa fi Lasa-L pe Hristos sa conduca inima, mintea, trupul si sufletul Tau caci El te-a ales. Si daca lumea nu te cunoaste nu conteaza, tu esti copilul lui Dumenezeu si el nu te va dezmostenii niciodata Scopul tau pe pamant e departe de a fi fara valoare De aceea esti pretuit de parca viata ta ar fi fost rascumparata Si nu conteaza daca lumea nu ne vede Pentru Isus, noi suntem lumea Lui (El ne-a primit asa cum am mers la El)
(Esti salvat prin credinta in har, nu prin fapte Nu e nimic ce eu sau tu am putea face Care sa ne poata aduce mantuirea asta prin Har E prin Hristos.
Asa ca daca simti ca trebuie sa-ti cureti viata inainte sa vii la El Las-o balta- Hai asa cum esti El te va primi si te va schimba Dinauntru inafara"
"Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele." (Apostolul Pavel- Efeseni 2:8-10)
Duminica am auzit o predica extraordinara de-a lui Dennis Philips, un om a lui Dumnezeu apropiat inimii mele. Daca ar trebui sa fac un rezumat intr-o intrebare la toata predica, ar fi "esti inflacarat sau descurajat?" Dennis ne spunea ca a fi descurajat de fapt inseamana a fi neutralizat. La fel ca o masina fara combustibil pur-si-simplu te opresti intr-un loc. Si apoi apar intrebarile, indoielile si frica. Cred ca pentru mereu ma voi lupta cu descurajarea cu tot ceea ca am , nu numai din cauza ca a trebuit sa ma lupt cu ea de atatea ori in viata mea, dar si datorita faptului ca urasc sa ma uit in ochii unui copil de-a lui Dumenzeu si sa vad ca lumina s-a dus.
Reactia mea initiala in fata descurajarii e sa fug si sa ma ascund si daca e posibil sa stau acolo pana Domnul vine si la mine ca si la Ilie: ,,Ce faci tu aici, Ilie?" ( Imparati 19:9) Ceva de genul "Am fost, Doamne, dar nu mai sunt" Care e sursa descurajarii noastre? Ei bine cred ca sunt mai multe surse- greutati, rugaciuni fara raspuns, oameni care ne vorbesc de rau, oboseala. Unde incepe? In cazul meu incepe la nivelul mintii, iar mai poi daca ii permit, ajunge la inima mea. Incepem sa ne vedem ca niste ratati, e posibil sa ajungem sa credem ca ne vom lupta in felul acela atata timp cat vom trai, asa ca incetul cu incetul frica de a mai incerca se strecoara. In timpuri ca acestea Il simt pe Dumenzeu la fel cum s-a dus la Adam si la Eva. Adam a inceput sa-i spuna Domnului ca s-au ascuns din cauza ca erau goi. Dumnezeu doar il intreba "Cine ţi -a spus că eşti gol?" (Genesa 3:11)
"Cine ti-a spus ca esti un ratat? Cine ti-a spus ca nu vei reusi niciodata? Cine ti-a spus ca Sunt suparat si manios pe tine? Cine te acuza, copilul Meu?"
Exact! Cine ne acuza? "Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!" (Romani 8:33-34)
Si dupa cam se pare ca suntem cu mult mai receptivi la acuzatii, cum ne putem lupta cu slabiciunea asta? Iubesc felul in care evreii sunt atat de concentrati pe a-si aminti. Eli Wiesel a spus "Ma minunez cand vad determinarea popurului evreu. Ce-a mai mareata caracteristica a lor e dorinta lor de a-si aminti. Nici un alt popor nu are o asemenea obsesie cu amintirea." De ce? Pentru ca daca eu stiu ca sunt Emma, nicidecum nu ma vei putea convinge ca eu sunt Maria. E cu mult mai putin probabil sa devenim descurajati si sa fim mintiti daca ne amintim umblarea noastra cu Dumenzeu. Cand ne doare ceea ce pare cel mai real e durerea noastra, dar durerea nu va fi nicodata mai reala decat adevarul. Ce ceea ce este adevarat e umblarea nostra cu Dumenzeu pana aici. Partea mai grea e sa ne amintim. Philip Yancey o numeste amnezie spirituala. Eu nu am stiut ca are un nume, dar am inceput cu multi ani in urma sa ma lupt cu ea prin scris. Tot timpul scriu orice detalui, las semne pe drum pentru mine insami pentru acele momente cand imi va fi greu si ma voi simti pierduta. Pentru ca atunci merg inapoi si incep sa citesc. Caietul numarul unu, caietul numarul doi...caietul numarul sapte...pana cand imi amintesc "Nu sunt o ratata. Eu sunt o luptatoare. Uite de cate ori m-am ridicat in trecut, uite de cate ori m-a ajutat Dumenzeu, vezi cat de tare m-a durut in ziua aceea si uite cat de fericita si plina de speranta am fost pe pagina urmatoare" Adevarul ramane acelas indiferent de felul in care ne simtim- nu suntem singuri, si Cel care ne-a adus pana aici, nu si-a investit toata dragostea si timpul ca sa ne paraseasca acum. Nu o va face niciodata. Nu esti un ratat, esti mai multe decat greseli, si atata timp cat nu renunti El iti garanteaza ca vei ajunge la destinatie. El e taria noastra si El nu ne va lasa niciodata. E ok.
Daca te lupti la ora asta si nici macar nu stii de unde sa incepi sa te ridici ca sa nu mai zic sa te inflacarezi, sunt aici pentru tine. Lasa-mi un mesaj. Promit ca nu-l voi publica, tot ce vreau e sa ma rog pentru tine. Nu am planuit sa scriu asta azi, dar esti pe inima mea. Asa ca oricine esti, e ok. El nu te acuza, si nu e suparat pe tine, vrea numai sa-ti amintesti ca nu esti singur.
Sora ta
Emma
P.S. Asta e pentru tine
Vorbeste-mi (traducerea cantecului) Sunt blocat Am nevoie de ceva rapid Mintea mi-e amortita Si mi-e rau Inimi frante, lucruri fara speranta Am vazut ce aduce razvratirea Dar am stiut intodeauna Ca lumina zilei e in inima mea Nu sunt singur.
Vorbeste-mi Spune-mi toate lucrurile care am nevoie sa le aud Vreau sa te aud acum Poti sa-mi vorbesti? Ti-am deschis Cuvantul ca sa ma elibereze Vreau sa te aud acum
E uimitor cum am uitat Nu pot sa-mi traiesc viata pentru ca nu mai am una Dar am stiut intodeauna Ca lumina zilei e in inima mea Nu sunt singur
Vorbeste-mi Spune-mi toate lucrurile care am nevoie sa le aud Vreau sa te aud acum Poti sa-mi vorbesti? Ti-am deschis Cuvantul ca sa ma elibereze Vreau sa te aud acum
Da-mi intelepciunea ta Cuvintele atat de dragi mie Adu lumina in intunericul meu O sa-ti ascund cuvintele in inima mea."
S-ar putea ca unii dintre voi sa fi auzit de povestea asta inainte. Eu am dat peste ea ascultand o predica de-a pastorului Rob Prokop. Sper sa va atinga inimile la fel de mult cat a atins-o pe a mea.
Povestea cu piaptanul
Aeroportul din Knoxville, 20 Aprilie 2005, de Beth Moore
"Astepand imbarcarea in avion stateam cu Biblia pe genunchi si eram foarte concentrata pe ceea ce faceam. Am avut o dimineata minunata cu Domnul. Va spun asta pentru ca vreau sa intelegeti ca uneori e ceva "de speriat" cand Duhul Sfant lucreaza la inima ta. S-ar putea sa ajungi sa faci lucruri pe care altfel nu le-ai fi facut. Viata in Duhul poate fi "periculoasa" din mii de motive mai ales pentru eu-ul tau. Am incercat sa nu ma uit cu insistenta, numai ca era o priveliste atat de ciudata. Aplecat in scaunul cu rotile, era tot numai piele si os, imbracat in haine care era clar ca ii fusesera bune cand avea cu zece kilograme mai mult. Genunchii ii ieseau in evidenta prin pantaloni, iar camasa ii arata de parca isi uitase umerasul in ea. Cea mai ciudata parte din el insa erau parul si unghiile. Parul lung, albit si incalcit ii trecea de umeri. Unghiile ii erau lungi, curate dar foarte neobisnuite pentru un batran. M-am uitat in jos la Biblia mea cat de repede am putut, cu obrajii rosii din cauza unei senzatii de discomfort. Stateam acolo concentrandu-ma pe Cuvant incercand sa nu ma simt preocupata de bucatica aceea de umanitate ce imi era prezentata intr-un carucior cu rotile, la cateva scaune departare de mine. Inima imi era din ce in ce mai coplesita de emotii pentru omul acela. Sa recunoastem, curiozitate este cu mult mai confortabila decat adevarata preocupare, numai ca dintr-o data a trecut peste mine o emotie plina de durere pentru batranul acela care arata atat de bizar.
Am umblat cu Dumenezeu de destul timp sa recunosc scrisul de pe perete. Am invatat ca atunci cand incep sa simt ceea ce simte Dumnezeu, ceva atat de contrar sentimentelor mele naturale, sigur urmeaza sa se intample ceva dramatic. Si s-ar putea sa insemne o situatie jenanata pentru mine. Am inceput imediat sa ma impotrivesc, pentru ca Il simteam pe Dumnezeu ca lucreaza la inima mea, asa ca ma certam cu El in mintea mea: "O, nu Doamne, te rog nu." Ma uitam intens la tavan de parca as fi putut vedea direct prin el in ceruri, si-I spuneam: "Nu ma pune sa-i marturisesc omului acestuia despre Tine. Nu aici si acum. Te rog. O sa fac ce vrei Tu. Pune-ma pe avion langa el, dar nu ma pune sa ma ridic si sa merg aici sa-i spun despre Tine, in fata la o audienta care se holbeaza la noi. Te rog, Doamne!" Stateam acolo pe scaunul meu de vinil albastru implorandu-L pe Maiestatea Sa: "Te rog nu ma pune sa-i spun la omul asta despre Tine. Nu aici. O sa o fac pe avion." Atunci am auzit..."Nu vreau sa-i spui despre Mine, vreau sa-i piepteni parul." Cuvintele erau atat de clare incat inima mi-a sarit in gant si gandurile mi se invarteau in cap asemenea unui carusel. Oare sa-i spun omului despre Isus sau sa-i piaptan parul? Nu e greau de ghicit ce preferinta aveam eu in momentul acela. M-am uitat inapoi la tavan si am zis: "Doamne, dupa cum traiesc si respir , vreau sa stii ca sunt gata sa-i spun omului acestuia despre Tine. Ma apuc de treaba, Doamne. Eu sunt fata Ta. N-ai mai vazut pana acum pe cineva sa marturiseasca mai repede despre Tine cuiva. Ce conteaza daca parul ii e tot incalcit daca sufletul lui e mantuit? Merg acum la el. O sa-i spun omului despre Tine." Inca o data la fel de clar de parca ar fi fost o voce audibila Dumnezeu parea sa scrie urmatoarele pe peretele mintii mele: "Nu asta ti-am cerut, Beth. Nu vreau sa-i spui despre Mine. Vreau sa-i piepteni parul." M-am uitat in sus spre Dumnezeu si am comentat: "N-am piaptan. Mi-e in valiza cealalta. Cum vrei sa-i piaptan parul fara piaptan?" Dumnezeu parea atat de hotarat incat aproape m-am trezit involuntar ca ma indrept spre omul acela cand aceste cuvinte mi-au venit in minte "cu totul destoinic pentru orice lucrare bună." (2 Timotei 3:17) Asa ca m-am indreptat spre scaunul cu rotile gandindu-ma ca la ora aceea as fi avut si eu nevoie de unul.
Am ingenunchiat inaintea omului si l-am intrebat cat de incet am putut: " Domnule, imi permiteti sa va piaptan parul? S-a uitat la mine si m-a intrebat "Ce ai zis?" "Imi permiteti sa va piaptan parul?" La care el mi-a raspuns la volum maxim "Domnita draga, daca vrei sa te aud, va trebui sa vorbesti mai tare de atat." Am tras o gura de aer si i-am dat drumul: "DOMNULE, IMI PERMITETI SA VA PIAPTAN PARUL?" Moment in care toti ochii s-au intors inspre mine. Eram singurul lucru din locul acela care arata mai ciudat pentru ei decat Domnul Par Lung. Rosu la fata si cu fruntea transpirata, mi-a raspuns "Daca chiar vrei" Glumesti, binenteles ca nu vroiam. Dar lui Dumnezeu nu parea sa-i prea pese de preferintele mele la momentul acela. L-am simtit apasand pe inima mea pana am putut rosti cuvintele "Da, domnule, mi-ar face mare placere. Numai ca am o mica problema. Nu am un piaptan. " "Am unul in geanta," mi-a raspuns. Asa ca m-am dus in spatele scaunului cu rotile si aplecandu-ma pe maini si pe genunchi, am deschis geanta omul fara sa-mi vina sa cred inca ceea ce faceam. M-am ridicat in picioare si am inceput sa piaptan parul batranului. Era foarte curat, dar nemaipomenit de incalcit. Nu fac multe lucruri bine, dar aveam experienta la descalcit parul cu cele doua fetite ale mele. La fel cum faceam cu Amanda sau Melissa, am inceput de la varfuri amintindu-mi sa am rabdare si sa nu trag de par. O minune s-a intamplat in mine, in timp ce pieptanam parul acelui batran. Toti ceilalti oameni din incaperea aceea au disparut. Nu mai era nimeni in viata acolo in afara de mine si batranul acela. Am continuat sa tot piaptan pana tot parul era descalcit, si stiu ca probabil asta o sa sune ciudat, dar nu am mai simtit acel fel de iubire pentru vreun alt suflet in viata mea. Cred cu toata inima mea ca pentru cateva momente, am simtit o parte din insasi dragostea lui Dumnezeu. Era ca si cum mi-a luat in stapanire inima pentru o scurta vreme asemenea cuiva care inchiriaza o camera si se simte acasa. Emotia aceea era atat de puternica si de pura incat am stiut ca trebuie sa fie a lui Dumnezeu. Intr-un final parul batranului era moale si neted ca al unui copilas. I-am pus piaptanul inapoi in in geanta, si m-am dus in fata scaunului cu rotile. Ingenunchind din nou, mi-am pus mainile pe geniunchii lui si l-am intrebat: "Domnule, Il cunoasteti pe Isus al meu?" Mi-a raspuns "Da, Il cunosc." Era clar. Mi-a explicat: "Il cunosc de cand m-am casatorit cu mireasa mea. N-a vrut sa se marite cu mine, pana nu L-am cunoscut pe Salvatorul. Vezi tu," a continuat batranul "problema e ca nu mi-am vazut mireasa de luni de zile. Am avut o operatie pe cord deschis , iar ea o fost prea bolnava sa poata venii sa ma vada. Asa ca stateam aici si ma gandeam in sinea mea in ce hal o sa arat cand ma va vedea mireasa mea."
Numai Dumnezeu stie cand ne permite sa fim si noi parte intr-un moment divin a cariu semnificatie nici macar nu o constientizam. Acesta era unul din acele momente in care Dumnezeu a intervenit in detalii pe care numai El le putea sti. A fost un moment a lui Dumnezeu pe care eu nu-l voi uita niciodata. A venit vremea ca amandoi sa ne imbarcam in avion si mi-am dat seama ca nu aveam acelas zbor. Imi era tare rusine de felul in care ma purtasem mai devreme, si as fi fost foarte mandra sa il insotesc acum pe avion. Imi ramasesera cateva minute dupa ce el a plecat si in timp ce imi adunam lucrurile, stewardesa s-a intors de pe coridor cu lacrimi curgandu-i pe obraji. Mi-a spus "Omul acela sta in avion plangand in hohote. Ce te-a facut sa faci lucrul acela?" Am intrebat-o "Il cunosti pe Isus? Poate fi un sef tare pretentios." Si am inceput sa vorbim despre Domnul.
Am invatat ceva despre Dumnezeu in acea zi. El stie cand esti epuizat, cand esti infometat, sau cand slujesti intr-un loc gresit. Stie daca e timpul sa mergi mai departe, dar tu te simti mult prea respunsabil sa te clintesti din loc. Stie cand suferi sau te simti respins. Stie cand esti bolnav sau cand te inneci sub un val de ispita. Si mai stie si cand ai nevoie sa-ti piepetni parul. Te vede pe tine ca si individ. Asa ca spune-i nevoia ta. M-am urcat pe avionul meu, cu un ghem de lacrimi in gat, intrebandu-ma cate oportunitati asemenatoare am pierdut de-a lungul caii mele... toate numai din cauza ca nu am vrut ca cineva sa ma creada ciudata. Dumnezeu nu m-a trimis pe mine la omul acela, l-a trimis pe omul acela la mine.
"Şi Cuvîntul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." Ioan 1:14 Viata noastra n-ar trebui sa fie o calatorie spre mormant cu singura intentie de-a ajunge acolo cu un trup frumos si bine ingrijit, ci mai degraba, intr-un trup complet folosit spre gloria Lui si strigand: "Wow! Ce calatorie! Multumesc, Doamne."
"Opreste-te si sa stii ca Eu sunt Dumnzeu" Psalmul 46:10
"...Tu sa fi cel mai bun gand al meu ziua sau noaptea. Fie ca dorm sau sunt treaza, prezenta Ta sa fie lumina mea."
Acasa, in Romania, avem un post de radio care se numeste "Vocea Evangheliei". Pe cand aveam 23-24 de ani, au avut pentru o perioada de timp, un fel de incurajare pentru ascultatori sa caute zilnic pe Dumenzeu. Se numea "7 Minute pe zi cu Dumnezeu". Nu sunt foarte sigura ce anume i-a facut sa aleaga 7 minute in loc de 10, probabil din cauza ca numarul 7 e considerat un numar sfant, numarul lui Dumenzeu. In fine, cum eu eram un crestin destul de "tinerel" foarte prinsa in obiceiurile mele, am considerat ca e ceva teribil sa-I dai lui Dumenzeu numai 7 minute din 1440 cat are o zi. Am judecat fara sa iau in considerare ce inseamana 7 minute pentru o mama cu patru copii care lucreaza cu norma intrega, asa cum era mama, spre exemplu. Ea a luat cele 7 minute sugerate de postul de radio foarte in serios, si fie o gaseam pe genunchi inainte sa mearga la lucru dimineata, sau ii gaseam Biblia si devotionalul pe pat dupa ce ea pleca. Sunt oare 7 minute destul sau trebuie sa petrec o ora intreaga pe zi cu Dumnezeu? Cat timp ii ofer unui Dumnezeu nelimitat de timp, care oricum traieste in mine?
Vreau ca El sa stiu ca e numarul 1 absolut in viata mea, dar cat timp trebuie sa-I ofer in fiecare zi, in asa fel incat sa-I demostrez asta? Eu sunt una dintre acei oameni care nu rezista printr-o zi de lucru daca nu stau dimineata cu El. Asa e personalitatea mea. Mi-as dori sa fiu una dintre acele fete scumpa, tacute, placute, care par sa imprastie pace de fiecare data cand trec pe langa tine, dar nu sunt asa. Sunt o fire plina de pasiune si uneori galagioasa, asa ca trebuie sa fac un efort constient sa fiu draguta, tacuta si placuta. Si de fiecare data cand reusesc sa trec printr-o zi fiind astfel, stiu ca Dumnezeu m-a ajutat sa fiu asa. Deci n-am alta alternativa decat sa ma trezesc in fiecare dimineata, cateodate la ore ridicol de nepamantesti, pentru ca sunt slaba si am nevoie de ajutor. Dar oare timpul acela de dimineata e indeajuns. Pentru ca adevarul adevarat este ca Il caut dimineata din motive foarte egoiste "Adonai, am nevoie de intelepciune si pricepere si pace si determinare sa trec prin ziua de astazi. Am nevoie de ajutor."Cam asta e pe inima mea in ultima vreme. Si descopar din ce in ce mai mult ca desi a pune deoparte un timp clar pentru Dumnezeu e un lucru foarte bun care Ii arata Domnului determinarea si dorinta mea de a-L urma, e vorba de mai mult decat atat. I-am spus lui Daniel toata sapatamana "E mai mult decat atat, ceva ce-mi scapa. Trebuie sa inteleg asta." Pana la urma am inteles. Cred ca e vorba de a trece printr-ozi fiind constient de El. Imi place foarte mult felul in care au tradus Isaia 26:3 in Traducerea Noua Viata a Bibliei in limba engleza: "Ii vei pastra intr-o pace desavarsita pe toti cei ce se incred in tine, toti cei care isi tintesc gandurile spre Tine." Saptamana asta am descoperit traducerea asta ca fiind adevarata.
Dar cum Il pastrez pe Dumnezeu in mintea mea de-a lungul zilei, intr-o slujba de la 9-5, unde imi suna telefonul, trebuie sa ma concentrez pe documentele carele am in fata si sa dau 100% din mine companiei pentru care lucrez? Aceasta e intrebarea!:-) M-am hotarat sa devin practica in abordare. La mine in firma trebuie sa te ridici la fiecare ora pentru cateva minute de la calculator pentru a-ti odihnii ochii (suna bine in teorie, mai greu cu practica:-)), asa ca am decis sa folosesc timpul acela ca "sa-mi amintesc de Dumenzeu". S-ar putea sa merg sa-mi iau un pahar cu apa de la masina si sa ma gandesc "Multumesc ca m-ai ajutat pana acum" sau sa merg pana la imprimanta si sa ma gandesc "Te iubesc, Adonai sheli (Domnul meu)". Initial m-am hotarat sa fac asta in fiecare ora. Am reusit sa ma tin de hotararea mea de vreo 2 sau 3 ori de-a lungul zilei, dar in acele momente L-am simtit atat de aproape, cu mult mai aproape decat Il simt uneori cand stau la biroul meu cel minunat si mov. Asa ca o sa continuu. Nu pot sa spun ca nu m-am simtit cumva frustrata de fiecare data cand a trebuit sa ma intorc inapoi la munca mea, dar El stie asta deja, la fel cum stiu si eu ca trebuie sa ma opresc (stau linistita in engleza) si sa stiu ca El ESTE. El e acolo, El e Dumnezeu, El e pentru mine, El e acolo ca sa ma ajute.Tot ce am auzit toata saptamana in inima mea a fost "Stai linistita."
Vineri dimineata pe cand intram in parcarea de la lucru si am vazut cladirea, am tras o gura de aer la fel cum faci inainte sa sari in valuri. Dar mai apoi am ras foarte tare cand am trecut pe langa parcarea unei directoare insemanata cu numele B. STILL (tradus din engleza- "stai linistita". Domnul are intr-adevar simtul umorului). Asa ca banuiesc ca voi continua sa fac ceea ce am facut si pana acum. Numai din cauza ca nu imi iese tot timpul 100%, nu inseamna ca trebuie sa ma opresc, pentru ca am inteles ca Dumenzeu iubeste cele 7 seceunde ale mele la fiecare cateva ore la fel de mult cum iubeste cand aleg sa petrec o zi intrega cu El. Pentru un Dumenzeu in afara timpului ceea ce conteaza cel mai mult, e ca am ales sa imi amintesc de El intr-o lume care imi spune mereu ca El nu exista.
Una dintre scriitoarele care m-au influentat cel mai mult in viata mea e Etty Hillesum. Poate din cauza ca ma identific atat de mult cu ea...Etty a fost la fel de hotarata sa-L gaseasca pe Dumenzeu peste tot in jurul ei cum sunt si eu. Iar eu o iubesc atat de mult pentru ca prin viata ei, Etty mi-a demonstrat, ca daca Il cauti pe Dumenzeu cu toata inima, Il gasesti exact asa cum a spus El. Etty si-a inceput calea cu foarte multe probleme emotionale. S-a luptat cu depresia si tristetea tot timpul, dar din cauza ca L-a cautat pe Dumenzeu, intr-un final pe cand a juns in lagarul de concentrare, obisnuia sa intre in baraci zambind si magaindu-i pe cei ce erau complet pierduti. Etty a inceput sa-L caute pe Dumnezeu la fel ca fiecare dintre noi, cu pasi micuti, dar ceea ce ma uimeste la ea, e ca Etty nu a mers niciodata la biserica sau la sinagoga (era evreica), si nimeni nu a invatat-o cum sa-L caute pe Dumnezeu. Cu toate acestea asa isi descrie ea timpul cu Dumnezeu: "O jumatate de ora de tacere in tine insuti...dar nu e atat de simpla pe cat suna "ora asta de tacere." Trebuie invatata. Multe gunoaie si lucruri neimportate trebuie mai intai maturate afara." De la inceput ea recunoaste ca nu e ceva usor, dar nu se opreste. Continua de parca ar fi intr-o misiune. I-a spus lui Dumenzeu ca inima ei e Casa Lui si ea o sa faca curatenie pentru El si o sa-si decoreze peretii sufletului, asa incat El sa se simta acasa:"Iasomia din spatele casei mele e complet ruinata de ploaia si furtunile din ultimele zile, florile ii plutesc prin balti murdare pe acoperisul de jos al garajului. Dar undeva in mine, iasomia continua sa infloreasca "nederanjata", la fel de puternic si de delicat cu a facut-o de fiecare data. Si isi imprastie mirosul in jurul Casei in care locuiesti, O Dumnezeule. Poti sa vezi si Tu ca am grija de Tine, nu-Ti aduc numai lacrimile si ingrijorarile mele, in dimineata asta furtunoasa si gri de duminica. Iti aduc si iasomie parfumata. Si o sa continuu sa Iti aduc toate florile cate o sa-mi iasa in cale si cu sigurante sunt multe. Intodeauna o sa incerc sa Te fac sa Te simti acasa. Chiar daca o sa ma inchida intr-o celula ingusta, si un nor va trece din intamplare pe langa gratiile geamului meu, o sa-Ti aduc norul acela, O Dumnezeule, atata timp cat voi avea puterea in mine sa fac asta. Nu pot sa-Ti promit nimic pentru maine, dar am intentii bune, si Tu vezi asta."Intr-un final, Etty, a ajuns in acel loc de unde circumstantele si mediul nu puteau sa-I opreasca dialogul cu Dumnezeu sau viata ei interioara:"Viata mea a devenit un dialog neintrerupt cu Tine, O Dumnezeule, un mare dialog. Cateodata, cand stau intr-un colt al lagarului, cu picioarele pe pamantul pe care Tu l-ai creeat, cu ochii ridicati spre cerul Tau, imi curg lacrimile pe obraji, lacrimi pline de emotie si de multumire." A scris cuvintele astea in timp ce se afla in lagarul de la Westerbrook, in Olanda, in mijlocul suferintei si a disperarii. Dar ea a ales de buna voie sa mearga cu poporul ei decat sa fuga si sa se ascunda: "Si vreau sa ma aflu acolo, in mijlocul la ceea ce oamenii numesc oroare, si sa fiu inca in stare sa zic: viata e frumoasa. Stau aici intr-un colt, secatuita si ametita, plina de febra si incapabila sa fac ceva. Dar cu toate astea sunt si cu iasomia si cerul din spatele geamului meu."A vrut sa fie martorul lui Dumenzeu "...trebuie sa existe cineva care sa treaca prin toate astea si sa marturiseasca ca Dumenzeu a trait chiar si in mijlocul unor timpuri ca acestea." Si a marturisit pana la capat. Ultimul lucru pe care l-a scris Etty, a fost un biletel pe care l-a strecurat printr-o crapatura a trenului de vite care o ducea la Aushwitz. Biletul a fost gasit mai tarziu de niste fermieri care l-au trimis prin posta prietenei ei: "Christine, deschizand Biblia la intamplare, am dat peste asta "Domnul este turnul meu de scapare..."
Etty a inceput pur-si-simplu prin a cauta. A facut-o cu intentie dar nu a transformat cautarea ei in ceva rutina care sa o faca sa se simta vinovata cand nu se poate tine de ea tot timpul. Ea doar a avut o relatie, si relatia ei a carat-o prin iadul din jurul ei. Eu nu ma aflu nevoita sa supravietuiesc unui lagar de concentrare, dar trebuie sa trec prin toate lucrurile de zi cu zi care ma distrag. Ca sa mentii o casnicie fericita trebuie sa devii creativ in felul in care iti traiesti dragostea pentru sotul sau sotia ta. Mi se pare mai usor sa ma gandesc la relatia mea cu Dumnezeu in felul acesta. La fel ca si Daniel al meu, si Dumnezeu trebuie sa simta iubirea mea pentru El in multele lucruri marunte pe care le inventez in fiecare zi, chiar daca lucrul acela marunt reprezinta cateva secunde din atentia mea intr-o zi cand sunt foarte ocupata. Ceea ce conteaza e ca pentru cateva secunde, eu am oprit totul in loc, ca sa-I spun ca Il iubesc.Emanuela
"Chiar daca stau in intuneric, totus Domnul este lumina mea." Mica 7:8b
M-am intors de curand din Romania. A fost asa de bine sa-mi vad prietenii si familia, desi unele dintre lucrurile prin care trec cativa dintre cei dragi mie...daca nu umbli cu Dumnezeu nu te poti abtine sa nu comentezi, iar daca umbli cu El nu poti decat sa taci din gura. M-am intors din Romania cu doua ganduri in mine. Primul. El este Bun tot timpul, fie ca eu simt asta sau nu. Al Doilea. Cateodata ceea ce face Domnul nu are nici o logica.
M-au invatat in biserica, sa ma tin de credinta mea "ca la carte" si voi vedea rezultatele:-) Teorii de genul sunt destul cat sa ma faca sa rad in ultima vreme. Spuneti-le asta unor prieteni de ai mei care nu s-au dus de capul lor, care nu L-au parasit niciodata pe Adonai de dragul la "un pic de distractie", care mereu s-au rugat, mereu au cautat, mereu au sperat si mereu mi-au spus: "Domnul e Bun, indiferent de ceea ce permite in viata mea, Emma. Domnul e Bun si nimic nu va schimba asta niciodata." Incearca sa spui cuiva care a asteptat mai bine de jumatate din viata lor pentru implinirea unei promisiuni, si niciodate nu i-au intors spatele Domnului, incearca sa le spui ca nu au crezut destul, sau ca nu ar trebui sa-si piarda speranta, ca Domnul e credincios si ca ar trebui sa astepte...Habar nu am ce sa le spun. Nu stiu cum as putea sa-L explic pe Dumnezeu pentru ei (nu ca si cum ar fi dreptul meu sa fac asa ceva). Dumnezeu nu poate fi explicat de teologie, pe Dumenzeu poati doar sa-L crezi. As provoca pe orice pastor sa asculte povestea vietii prietenei mele Ioana, sau surorii mele, Bat Melech, si sa incerce sa mi-L explice pe Dumenzeu. Dar sti ceva, in duminica dinainte sa plec, Ioana statea in fata bisericii, asa franta cum era si ne sounea cum Domnul este Bun si cum trebuie crezut si iubit, iar sora mea le la cateva mii de oameni care ii citesc blogul cum Dumnezeu e prezent pentru ea, si chiar daca a devenit numai desert, Domnul ii numara fiecare bob de nisip pentru ca El este singurul care stie cum arata ea inainte sa fi devenit desert
Nu pot sa-L explic pe Dumnezeu. Nu pot s-o fac de saptamani in sir. Nu inteleg de ce trec prin perioada asta a vietii mele tocmai acum cand am devenit "publica"... As vrea sa va pot spune cum sa fiti fericiti si sa va bucurati de vietile voastre, asta fiind motivul pentru care am si inceput sa scriu blogul asta...Ceea ce va pot spune insa e ca daca vreodate se va intampla sa ajungeti aici, unde ne aflam Ioana, Bat Melech si cu mine, pot sa marturisesc cu toata taria ca El e prezent, pentru ca ne simtim tinute in brate.
Fiti binecuvantati.
Emanuela
(Postare de pe data de 4 August, blogul in limba engleza)
Cantecul asta a fost postat de fratele meu mai mic, Cristi, pe Facebook. L-am tradus pentru cei care nu inteleg versurile, pentru ca e pentru fiecare dintre noi. Toti fie am fost, suntem, sau vom fi descrisi de versurile cantecului acesta.
