Stai linistita

"Opreste-te si sa stii ca Eu sunt Dumnzeu" Psalmul 46:10

"...Tu sa fi cel mai bun gand al meu ziua sau noaptea. Fie ca dorm sau sunt treaza, prezenta Ta sa fie lumina mea."

Acasa, in Romania, avem un post de radio care se numeste "Vocea Evangheliei". Pe cand aveam 23-24 de ani, au avut pentru o perioada de timp, un fel de incurajare pentru ascultatori sa caute zilnic pe Dumenzeu. Se numea "7 Minute pe zi cu Dumnezeu". Nu sunt foarte sigura ce anume i-a facut sa aleaga 7 minute in loc de 10, probabil din cauza ca numarul 7 e considerat un numar sfant, numarul lui Dumenzeu. In fine, cum eu eram un crestin destul de "tinerel" foarte prinsa in obiceiurile mele, am considerat ca e ceva teribil sa-I dai lui Dumenzeu numai 7 minute din 1440 cat are o zi. Am judecat fara sa iau in considerare ce inseamana 7 minute pentru o mama cu patru copii care lucreaza cu norma intrega, asa cum era mama, spre exemplu. Ea a luat cele 7 minute sugerate de postul de radio foarte in serios, si fie o gaseam pe genunchi inainte sa mearga la lucru dimineata, sau ii gaseam Biblia si devotionalul pe pat dupa ce ea pleca. Sunt oare 7 minute destul sau trebuie sa petrec o ora intreaga pe zi cu Dumnezeu? Cat timp ii ofer unui Dumnezeu nelimitat de timp, care oricum traieste in mine?

Vreau ca El sa stiu ca e numarul 1 absolut in viata mea, dar cat timp trebuie sa-I ofer in fiecare zi, in asa fel incat sa-I demostrez asta? Eu sunt una dintre acei oameni care nu rezista printr-o zi de lucru daca nu stau dimineata cu El. Asa e personalitatea mea. Mi-as dori sa fiu una dintre acele fete scumpa, tacute, placute, care par sa imprastie pace de fiecare data cand trec pe langa tine, dar nu sunt asa. Sunt o fire plina de pasiune si uneori galagioasa, asa ca trebuie sa fac un efort constient sa fiu draguta, tacuta si placuta. Si de fiecare data cand reusesc sa trec printr-o zi fiind astfel, stiu ca Dumnezeu m-a ajutat sa fiu asa. Deci n-am alta alternativa decat sa ma trezesc in fiecare dimineata, cateodate la ore ridicol de nepamantesti, pentru ca sunt slaba si am nevoie de ajutor. Dar oare timpul acela de dimineata e indeajuns. Pentru ca adevarul adevarat este ca Il caut dimineata din motive foarte egoiste "Adonai, am nevoie de intelepciune si pricepere si pace si determinare sa trec prin ziua de astazi. Am nevoie de ajutor." Cam asta e pe inima mea in ultima vreme. Si descopar din ce in ce mai mult ca desi a pune deoparte un timp clar pentru Dumnezeu e un lucru foarte bun care Ii arata Domnului determinarea si dorinta mea de a-L urma, e vorba de mai mult decat atat. I-am spus lui Daniel toata sapatamana "E mai mult decat atat, ceva ce-mi scapa. Trebuie sa inteleg asta." Pana la urma am inteles. Cred ca e vorba de a trece printr-ozi fiind constient de El. Imi place foarte mult felul in care au tradus Isaia 26:3 in Traducerea Noua Viata a Bibliei in limba engleza: "Ii vei pastra intr-o pace desavarsita pe toti cei ce se incred in tine, toti cei care isi tintesc gandurile spre Tine." Saptamana asta am descoperit traducerea asta ca fiind adevarata.

Dar cum Il pastrez pe Dumnezeu in mintea mea de-a lungul zilei, intr-o slujba de la 9-5, unde imi suna telefonul, trebuie sa ma concentrez pe documentele carele am in fata si sa dau 100% din mine companiei pentru care lucrez? Aceasta e intrebarea!:-) M-am hotarat sa devin practica in abordare. La mine in firma trebuie sa te ridici la fiecare ora pentru cateva minute de la calculator pentru a-ti odihnii ochii (suna bine in teorie, mai greu cu practica:-)), asa ca am decis sa folosesc timpul acela ca "sa-mi amintesc de Dumenzeu". S-ar putea sa merg sa-mi iau un pahar cu apa de la masina si sa ma gandesc "Multumesc ca m-ai ajutat pana acum" sau sa merg pana la imprimanta si sa ma gandesc "Te iubesc, Adonai sheli (Domnul meu)". Initial m-am hotarat sa fac asta in fiecare ora. Am reusit sa ma tin de hotararea mea de vreo 2 sau 3 ori de-a lungul zilei, dar in acele momente L-am simtit atat de aproape, cu mult mai aproape decat Il simt uneori cand stau la biroul meu cel minunat si mov. Asa ca o sa continuu. Nu pot sa spun ca nu m-am simtit cumva frustrata de fiecare data cand a trebuit sa ma intorc inapoi la munca mea, dar El stie asta deja, la fel cum stiu si eu ca trebuie sa ma opresc (stau linistita in engleza) si sa stiu ca El ESTE. El e acolo, El e Dumnezeu, El e pentru mine, El e acolo ca sa ma ajute. Tot ce am auzit toata saptamana in inima mea a fost "Stai linistita."

Vineri dimineata pe cand intram in parcarea de la lucru si am vazut cladirea, am tras o gura de aer la fel cum faci inainte sa sari in valuri. Dar mai apoi am ras foarte tare cand am trecut pe langa parcarea unei directoare insemanata cu numele B. STILL (tradus din engleza- "stai linistita". Domnul are intr-adevar simtul umorului). Asa ca banuiesc ca voi continua sa fac ceea ce am facut si pana acum. Numai din cauza ca nu imi iese tot timpul 100%, nu inseamna ca trebuie sa ma opresc, pentru ca am inteles ca Dumenzeu iubeste cele 7 seceunde ale mele la fiecare cateva ore la fel de mult cum iubeste cand aleg sa petrec o zi intrega cu El. Pentru un Dumenzeu in afara timpului ceea ce conteaza cel mai mult, e ca am ales sa imi amintesc de El intr-o lume care imi spune mereu ca El nu exista.

Una dintre scriitoarele care m-au influentat cel mai mult in viata mea e Etty Hillesum. Poate din cauza ca ma identific atat de mult cu ea...Etty a fost la fel de hotarata sa-L gaseasca pe Dumenzeu peste tot in jurul ei cum sunt si eu. Iar eu o iubesc atat de mult pentru ca prin viata ei, Etty mi-a demonstrat, ca daca Il cauti pe Dumenzeu cu toata inima, Il gasesti exact asa cum a spus El. Etty si-a inceput calea cu foarte multe probleme emotionale. S-a luptat cu depresia si tristetea tot timpul, dar din cauza ca L-a cautat pe Dumenzeu, intr-un final pe cand a juns in lagarul de concentrare, obisnuia sa intre in baraci zambind si magaindu-i pe cei ce erau complet pierduti. Etty a inceput sa-L caute pe Dumnezeu la fel ca fiecare dintre noi, cu pasi micuti, dar ceea ce ma uimeste la ea, e ca Etty nu a mers niciodata la biserica sau la sinagoga (era evreica), si nimeni nu a invatat-o cum sa-L caute pe Dumnezeu. Cu toate acestea asa isi descrie ea timpul cu Dumnezeu: "O jumatate de ora de tacere in tine insuti...dar nu e atat de simpla pe cat suna "ora asta de tacere." Trebuie invatata. Multe gunoaie si lucruri neimportate trebuie mai intai maturate afara." De la inceput ea recunoaste ca nu e ceva usor, dar nu se opreste. Continua de parca ar fi intr-o misiune. I-a spus lui Dumenzeu ca inima ei e Casa Lui si ea o sa faca curatenie pentru El si o sa-si decoreze peretii sufletului, asa incat El sa se simta acasa: "Iasomia din spatele casei mele e complet ruinata de ploaia si furtunile din ultimele zile, florile ii plutesc prin balti murdare pe acoperisul de jos al garajului. Dar undeva in mine, iasomia continua sa infloreasca "nederanjata", la fel de puternic si de delicat cu a facut-o de fiecare data. Si isi imprastie mirosul in jurul Casei in care locuiesti, O Dumnezeule. Poti sa vezi si Tu ca am grija de Tine, nu-Ti aduc numai lacrimile si ingrijorarile mele, in dimineata asta furtunoasa si gri de duminica. Iti aduc si iasomie parfumata. Si o sa continuu sa Iti aduc toate florile cate o sa-mi iasa in cale si cu sigurante sunt multe. Intodeauna o sa incerc sa Te fac sa Te simti acasa. Chiar daca o sa ma inchida intr-o celula ingusta, si un nor va trece din intamplare pe langa gratiile geamului meu, o sa-Ti aduc norul acela, O Dumnezeule, atata timp cat voi avea puterea in mine sa fac asta. Nu pot sa-Ti promit nimic pentru maine, dar am intentii bune, si Tu vezi asta." Intr-un final, Etty, a ajuns in acel loc de unde circumstantele si mediul nu puteau sa-I opreasca dialogul cu Dumnezeu sau viata ei interioara: "Viata mea a devenit un dialog neintrerupt cu Tine, O Dumnezeule, un mare dialog. Cateodata, cand stau intr-un colt al lagarului, cu picioarele pe pamantul pe care Tu l-ai creeat, cu ochii ridicati spre cerul Tau, imi curg lacrimile pe obraji, lacrimi pline de emotie si de multumire." A scris cuvintele astea in timp ce se afla in lagarul de la Westerbrook, in Olanda, in mijlocul suferintei si a disperarii. Dar ea a ales de buna voie sa mearga cu poporul ei decat sa fuga si sa se ascunda: "Si vreau sa ma aflu acolo, in mijlocul la ceea ce oamenii numesc oroare, si sa fiu inca in stare sa zic: viata e frumoasa. Stau aici intr-un colt, secatuita si ametita, plina de febra si incapabila sa fac ceva. Dar cu toate astea sunt si cu iasomia si cerul din spatele geamului meu." A vrut sa fie martorul lui Dumenzeu "...trebuie sa existe cineva care sa treaca prin toate astea si sa marturiseasca ca Dumenzeu a trait chiar si in mijlocul unor timpuri ca acestea." Si a marturisit pana la capat. Ultimul lucru pe care l-a scris Etty, a fost un biletel pe care l-a strecurat printr-o crapatura a trenului de vite care o ducea la Aushwitz. Biletul a fost gasit mai tarziu de niste fermieri care l-au trimis prin posta prietenei ei: "Christine, deschizand Biblia la intamplare, am dat peste asta "Domnul este turnul meu de scapare..."

Etty a inceput pur-si-simplu prin a cauta. A facut-o cu intentie dar nu a transformat cautarea ei in ceva rutina care sa o faca sa se simta vinovata cand nu se poate tine de ea tot timpul. Ea doar a avut o relatie, si relatia ei a carat-o prin iadul din jurul ei. Eu nu ma aflu nevoita sa supravietuiesc unui lagar de concentrare, dar trebuie sa trec prin toate lucrurile de zi cu zi care ma distrag. Ca sa mentii o casnicie fericita trebuie sa devii creativ in felul in care iti traiesti dragostea pentru sotul sau sotia ta. Mi se pare mai usor sa ma gandesc la relatia mea cu Dumnezeu in felul acesta. La fel ca si Daniel al meu, si Dumnezeu trebuie sa simta iubirea mea pentru El in multele lucruri marunte pe care le inventez in fiecare zi, chiar daca lucrul acela marunt reprezinta cateva secunde din atentia mea intr-o zi cand sunt foarte ocupata. Ceea ce conteaza e ca pentru cateva secunde, eu am oprit totul in loc, ca sa-I spun ca Il iubesc. Emanuela