Stai linistita

"Opreste-te si sa stii ca Eu sunt Dumnzeu" Psalmul 46:10

"...Tu sa fi cel mai bun gand al meu ziua sau noaptea. Fie ca dorm sau sunt treaza, prezenta Ta sa fie lumina mea."

Acasa, in Romania, avem un post de radio care se numeste "Vocea Evangheliei". Pe cand aveam 23-24 de ani, au avut pentru o perioada de timp, un fel de incurajare pentru ascultatori sa caute zilnic pe Dumenzeu. Se numea "7 Minute pe zi cu Dumnezeu". Nu sunt foarte sigura ce anume i-a facut sa aleaga 7 minute in loc de 10, probabil din cauza ca numarul 7 e considerat un numar sfant, numarul lui Dumenzeu. In fine, cum eu eram un crestin destul de "tinerel" foarte prinsa in obiceiurile mele, am considerat ca e ceva teribil sa-I dai lui Dumenzeu numai 7 minute din 1440 cat are o zi. Am judecat fara sa iau in considerare ce inseamana 7 minute pentru o mama cu patru copii care lucreaza cu norma intrega, asa cum era mama, spre exemplu. Ea a luat cele 7 minute sugerate de postul de radio foarte in serios, si fie o gaseam pe genunchi inainte sa mearga la lucru dimineata, sau ii gaseam Biblia si devotionalul pe pat dupa ce ea pleca. Sunt oare 7 minute destul sau trebuie sa petrec o ora intreaga pe zi cu Dumnezeu? Cat timp ii ofer unui Dumnezeu nelimitat de timp, care oricum traieste in mine?

Vreau ca El sa stiu ca e numarul 1 absolut in viata mea, dar cat timp trebuie sa-I ofer in fiecare zi, in asa fel incat sa-I demostrez asta? Eu sunt una dintre acei oameni care nu rezista printr-o zi de lucru daca nu stau dimineata cu El. Asa e personalitatea mea. Mi-as dori sa fiu una dintre acele fete scumpa, tacute, placute, care par sa imprastie pace de fiecare data cand trec pe langa tine, dar nu sunt asa. Sunt o fire plina de pasiune si uneori galagioasa, asa ca trebuie sa fac un efort constient sa fiu draguta, tacuta si placuta. Si de fiecare data cand reusesc sa trec printr-o zi fiind astfel, stiu ca Dumnezeu m-a ajutat sa fiu asa. Deci n-am alta alternativa decat sa ma trezesc in fiecare dimineata, cateodate la ore ridicol de nepamantesti, pentru ca sunt slaba si am nevoie de ajutor. Dar oare timpul acela de dimineata e indeajuns. Pentru ca adevarul adevarat este ca Il caut dimineata din motive foarte egoiste "Adonai, am nevoie de intelepciune si pricepere si pace si determinare sa trec prin ziua de astazi. Am nevoie de ajutor." Cam asta e pe inima mea in ultima vreme. Si descopar din ce in ce mai mult ca desi a pune deoparte un timp clar pentru Dumnezeu e un lucru foarte bun care Ii arata Domnului determinarea si dorinta mea de a-L urma, e vorba de mai mult decat atat. I-am spus lui Daniel toata sapatamana "E mai mult decat atat, ceva ce-mi scapa. Trebuie sa inteleg asta." Pana la urma am inteles. Cred ca e vorba de a trece printr-ozi fiind constient de El. Imi place foarte mult felul in care au tradus Isaia 26:3 in Traducerea Noua Viata a Bibliei in limba engleza: "Ii vei pastra intr-o pace desavarsita pe toti cei ce se incred in tine, toti cei care isi tintesc gandurile spre Tine." Saptamana asta am descoperit traducerea asta ca fiind adevarata.

Dar cum Il pastrez pe Dumnezeu in mintea mea de-a lungul zilei, intr-o slujba de la 9-5, unde imi suna telefonul, trebuie sa ma concentrez pe documentele carele am in fata si sa dau 100% din mine companiei pentru care lucrez? Aceasta e intrebarea!:-) M-am hotarat sa devin practica in abordare. La mine in firma trebuie sa te ridici la fiecare ora pentru cateva minute de la calculator pentru a-ti odihnii ochii (suna bine in teorie, mai greu cu practica:-)), asa ca am decis sa folosesc timpul acela ca "sa-mi amintesc de Dumenzeu". S-ar putea sa merg sa-mi iau un pahar cu apa de la masina si sa ma gandesc "Multumesc ca m-ai ajutat pana acum" sau sa merg pana la imprimanta si sa ma gandesc "Te iubesc, Adonai sheli (Domnul meu)". Initial m-am hotarat sa fac asta in fiecare ora. Am reusit sa ma tin de hotararea mea de vreo 2 sau 3 ori de-a lungul zilei, dar in acele momente L-am simtit atat de aproape, cu mult mai aproape decat Il simt uneori cand stau la biroul meu cel minunat si mov. Asa ca o sa continuu. Nu pot sa spun ca nu m-am simtit cumva frustrata de fiecare data cand a trebuit sa ma intorc inapoi la munca mea, dar El stie asta deja, la fel cum stiu si eu ca trebuie sa ma opresc (stau linistita in engleza) si sa stiu ca El ESTE. El e acolo, El e Dumnezeu, El e pentru mine, El e acolo ca sa ma ajute. Tot ce am auzit toata saptamana in inima mea a fost "Stai linistita."

Vineri dimineata pe cand intram in parcarea de la lucru si am vazut cladirea, am tras o gura de aer la fel cum faci inainte sa sari in valuri. Dar mai apoi am ras foarte tare cand am trecut pe langa parcarea unei directoare insemanata cu numele B. STILL (tradus din engleza- "stai linistita". Domnul are intr-adevar simtul umorului). Asa ca banuiesc ca voi continua sa fac ceea ce am facut si pana acum. Numai din cauza ca nu imi iese tot timpul 100%, nu inseamna ca trebuie sa ma opresc, pentru ca am inteles ca Dumenzeu iubeste cele 7 seceunde ale mele la fiecare cateva ore la fel de mult cum iubeste cand aleg sa petrec o zi intrega cu El. Pentru un Dumenzeu in afara timpului ceea ce conteaza cel mai mult, e ca am ales sa imi amintesc de El intr-o lume care imi spune mereu ca El nu exista.

Una dintre scriitoarele care m-au influentat cel mai mult in viata mea e Etty Hillesum. Poate din cauza ca ma identific atat de mult cu ea...Etty a fost la fel de hotarata sa-L gaseasca pe Dumenzeu peste tot in jurul ei cum sunt si eu. Iar eu o iubesc atat de mult pentru ca prin viata ei, Etty mi-a demonstrat, ca daca Il cauti pe Dumenzeu cu toata inima, Il gasesti exact asa cum a spus El. Etty si-a inceput calea cu foarte multe probleme emotionale. S-a luptat cu depresia si tristetea tot timpul, dar din cauza ca L-a cautat pe Dumenzeu, intr-un final pe cand a juns in lagarul de concentrare, obisnuia sa intre in baraci zambind si magaindu-i pe cei ce erau complet pierduti. Etty a inceput sa-L caute pe Dumnezeu la fel ca fiecare dintre noi, cu pasi micuti, dar ceea ce ma uimeste la ea, e ca Etty nu a mers niciodata la biserica sau la sinagoga (era evreica), si nimeni nu a invatat-o cum sa-L caute pe Dumnezeu. Cu toate acestea asa isi descrie ea timpul cu Dumnezeu: "O jumatate de ora de tacere in tine insuti...dar nu e atat de simpla pe cat suna "ora asta de tacere." Trebuie invatata. Multe gunoaie si lucruri neimportate trebuie mai intai maturate afara." De la inceput ea recunoaste ca nu e ceva usor, dar nu se opreste. Continua de parca ar fi intr-o misiune. I-a spus lui Dumenzeu ca inima ei e Casa Lui si ea o sa faca curatenie pentru El si o sa-si decoreze peretii sufletului, asa incat El sa se simta acasa: "Iasomia din spatele casei mele e complet ruinata de ploaia si furtunile din ultimele zile, florile ii plutesc prin balti murdare pe acoperisul de jos al garajului. Dar undeva in mine, iasomia continua sa infloreasca "nederanjata", la fel de puternic si de delicat cu a facut-o de fiecare data. Si isi imprastie mirosul in jurul Casei in care locuiesti, O Dumnezeule. Poti sa vezi si Tu ca am grija de Tine, nu-Ti aduc numai lacrimile si ingrijorarile mele, in dimineata asta furtunoasa si gri de duminica. Iti aduc si iasomie parfumata. Si o sa continuu sa Iti aduc toate florile cate o sa-mi iasa in cale si cu sigurante sunt multe. Intodeauna o sa incerc sa Te fac sa Te simti acasa. Chiar daca o sa ma inchida intr-o celula ingusta, si un nor va trece din intamplare pe langa gratiile geamului meu, o sa-Ti aduc norul acela, O Dumnezeule, atata timp cat voi avea puterea in mine sa fac asta. Nu pot sa-Ti promit nimic pentru maine, dar am intentii bune, si Tu vezi asta." Intr-un final, Etty, a ajuns in acel loc de unde circumstantele si mediul nu puteau sa-I opreasca dialogul cu Dumnezeu sau viata ei interioara: "Viata mea a devenit un dialog neintrerupt cu Tine, O Dumnezeule, un mare dialog. Cateodata, cand stau intr-un colt al lagarului, cu picioarele pe pamantul pe care Tu l-ai creeat, cu ochii ridicati spre cerul Tau, imi curg lacrimile pe obraji, lacrimi pline de emotie si de multumire." A scris cuvintele astea in timp ce se afla in lagarul de la Westerbrook, in Olanda, in mijlocul suferintei si a disperarii. Dar ea a ales de buna voie sa mearga cu poporul ei decat sa fuga si sa se ascunda: "Si vreau sa ma aflu acolo, in mijlocul la ceea ce oamenii numesc oroare, si sa fiu inca in stare sa zic: viata e frumoasa. Stau aici intr-un colt, secatuita si ametita, plina de febra si incapabila sa fac ceva. Dar cu toate astea sunt si cu iasomia si cerul din spatele geamului meu." A vrut sa fie martorul lui Dumenzeu "...trebuie sa existe cineva care sa treaca prin toate astea si sa marturiseasca ca Dumenzeu a trait chiar si in mijlocul unor timpuri ca acestea." Si a marturisit pana la capat. Ultimul lucru pe care l-a scris Etty, a fost un biletel pe care l-a strecurat printr-o crapatura a trenului de vite care o ducea la Aushwitz. Biletul a fost gasit mai tarziu de niste fermieri care l-au trimis prin posta prietenei ei: "Christine, deschizand Biblia la intamplare, am dat peste asta "Domnul este turnul meu de scapare..."

Etty a inceput pur-si-simplu prin a cauta. A facut-o cu intentie dar nu a transformat cautarea ei in ceva rutina care sa o faca sa se simta vinovata cand nu se poate tine de ea tot timpul. Ea doar a avut o relatie, si relatia ei a carat-o prin iadul din jurul ei. Eu nu ma aflu nevoita sa supravietuiesc unui lagar de concentrare, dar trebuie sa trec prin toate lucrurile de zi cu zi care ma distrag. Ca sa mentii o casnicie fericita trebuie sa devii creativ in felul in care iti traiesti dragostea pentru sotul sau sotia ta. Mi se pare mai usor sa ma gandesc la relatia mea cu Dumnezeu in felul acesta. La fel ca si Daniel al meu, si Dumnezeu trebuie sa simta iubirea mea pentru El in multele lucruri marunte pe care le inventez in fiecare zi, chiar daca lucrul acela marunt reprezinta cateva secunde din atentia mea intr-o zi cand sunt foarte ocupata. Ceea ce conteaza e ca pentru cateva secunde, eu am oprit totul in loc, ca sa-I spun ca Il iubesc. Emanuela

Nu pot sa-L explic pe Dumnezeu

"Chiar daca stau in intuneric, totus Domnul este lumina mea." Mica 7:8b

M-am intors de curand din Romania. A fost asa de bine sa-mi vad prietenii si familia, desi unele dintre lucrurile prin care trec cativa dintre cei dragi mie...daca nu umbli cu Dumnezeu nu te poti abtine sa nu comentezi, iar daca umbli cu El nu poti decat sa taci din gura. M-am intors din Romania cu doua ganduri in mine. Primul. El este Bun tot timpul, fie ca eu simt asta sau nu. Al Doilea. Cateodata ceea ce face Domnul nu are nici o logica.

M-au invatat in biserica, sa ma tin de credinta mea "ca la carte" si voi vedea rezultatele:-) Teorii de genul sunt destul cat sa ma faca sa rad in ultima vreme. Spuneti-le asta unor prieteni de ai mei care nu s-au dus de capul lor, care nu L-au parasit niciodata pe Adonai de dragul la "un pic de distractie", care mereu s-au rugat, mereu au cautat, mereu au sperat si mereu mi-au spus: "Domnul e Bun, indiferent de ceea ce permite in viata mea, Emma. Domnul e Bun si nimic nu va schimba asta niciodata." Incearca sa spui cuiva care a asteptat mai bine de jumatate din viata lor pentru implinirea unei promisiuni, si niciodate nu i-au intors spatele Domnului, incearca sa le spui ca nu au crezut destul, sau ca nu ar trebui sa-si piarda speranta, ca Domnul e credincios si ca ar trebui sa astepte...Habar nu am ce sa le spun. Nu stiu cum as putea sa-L explic pe Dumnezeu pentru ei (nu ca si cum ar fi dreptul meu sa fac asa ceva). Dumnezeu nu poate fi explicat de teologie, pe Dumenzeu poati doar sa-L crezi. As provoca pe orice pastor sa asculte povestea vietii prietenei mele Ioana, sau surorii mele, Bat Melech, si sa incerce sa mi-L explice pe Dumenzeu. Dar sti ceva, in duminica dinainte sa plec, Ioana statea in fata bisericii, asa franta cum era si ne sounea cum Domnul este Bun si cum trebuie crezut si iubit, iar sora mea le la cateva mii de oameni care ii citesc blogul cum Dumnezeu e prezent pentru ea, si chiar daca a devenit numai desert, Domnul ii numara fiecare bob de nisip pentru ca El este singurul care stie cum arata ea inainte sa fi devenit desert

Nu pot sa-L explic pe Dumnezeu. Nu pot s-o fac de saptamani in sir. Nu inteleg de ce trec prin perioada asta a vietii mele tocmai acum cand am devenit "publica"... As vrea sa va pot spune cum sa fiti fericiti si sa va bucurati de vietile voastre, asta fiind motivul pentru care am si inceput sa scriu blogul asta...Ceea ce va pot spune insa e ca daca vreodate se va intampla sa ajungeti aici, unde ne aflam Ioana, Bat Melech si cu mine, pot sa marturisesc cu toata taria ca El e prezent, pentru ca ne simtim tinute in brate.

Fiti binecuvantati.

Emanuela

(Postare de pe data de 4 August, blogul in limba engleza)

Nu intreba "de ce?" intreaba "cu ce scop?"

Am inceput sa citesc cartea lui Philip Yancey "In cautarea Dumnezeului nevazut". Imi plac la nebunie cartile lui Yancey, pentru ca pana acum nu am citit una singura care sa nu ma provoace si sa-mi schimbe perspectiva intru-un fel sau altul asupra lucrurilor. Ynacey, indrazneste sa puna intrebari si sa abordeze subiecte legate de umblarea noastra cu Dumnezeu care uneori ma fac sa spun "Nu poti sa intrebi/spui asa ceva", dar nu a fost o singura carte de-a lui care sa nu lucreze la transformarea mea intr-un copil a lui Dumnezeu hotarat sa stea in picioare. Carti cum ar fi "Unde e Dumnezeu cand doare?" sau "Dezamagit de Dumnezeu", m-au ajutat sa inteleg ca atunci cand ma doare Dumnezeu e acolo in mijlocul durerii mele, si ca El nu trebuie invinuit de tot ceea ce se intampla rau pe o planeta decazuta in care noi avem vointa proprie. Ca poate intr-un final daca cineva are dreptul sa se simta dezamagit, Acela este El nu eu. Cu toate acestea Dumnezeu nu pare sa fir dezamagit ci continua sa ma numeasca a Lui.

Cartea pe care am inceput sa o citesc adreseaza o intrebare simpla- Cum am o relatie cu Cineva pe care nu pot sa-L vad sau sa-L ating? In fiecare relatie in care intri sti in principiu la ce sa te

astepti de la persoana respectiva, dar la ce te poti astepta cand iti intinzi mana dupa Dumnezeu? Am inceput sa citesc aceasta carte datorita faptului ca am auzit atatea despre Dumnezeu in viata mea, incat anul trecut m-am hotarat sa renunt la tot ce stiu si s-o incep de la capat. Ceva de genul: "Buna dimineata, draga Doamne. Eu sunt Emma si tare mi-ar placea sa TE cunosc" Asa ca analizez tot ce mi s-a spus vreodata, tot ceea ce am auzit predicandu-se sau am citit eu singura, pentru ca am inteles ca umblarea asta mea si daca ajung la sfarsit victorioasa, are mult de-a face cu ceea ce cred despre Dumnezeu. Increderea mea in El va fi foarte mult afectata de ceea ce cred despre El, iar daca nu am incredere in El nu ma pot apropia de Dumnezeul meu.

Bat Melech imi spune mereu ca intelepciunea unui om se arata nu prin cate stie ci prin intrebarile pe care le pune. E responsabilitatea mea sa pun intrebari si sa caut pentru ca la sfarsit nu-l voi putea invinui pe pastorul meu sau pe Philip Yancey, de nici una dintre deciziile mele. Una din intrebarile care reies din carte e "de ce ni se pare atat de greu uneori sa avem incredere in Dumnezeu desi Il iubim?" Poate are de-a face cu toate acele ocazii cand am auzit de la amvon sau am citit singuri: "Si stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu." (Romani 8:28), dar mai apoi am vazut de nenumarate ori ca de fapt lucrurile nu prea lucreaza impreuna spre binele nostru, ci uneori dimpotriva- tot a trebuit sa trecem prin durere, boala, inimi frante...

Traducerea exacta din limba greaca e: "In tot ceea ce se intampla, Dumnezeu lucreaza inspre bine cu cei ce Il iubesc." Iar asta am vazut eu insami ca fiind adevar de fiecare data. Desi nu am trecut numai prin vremuri bune, intodeauna L-am stiut aproape si am avut intodeauna convingerea asta in mine ca intr-un fel sau altul El ma va scoate la liman. Si pana acum asta a facut de fiecare data, binecuvantata sa-I fie in veci credinciosia.

De ce este atat de important sa ne punem intrebarile corecte in relatia noastra cu Dumnezeu? Eu cred ca e vital deoarece astfel te poti asigura ca nu pui asupra lui Dumenzeu asteptari care nu au nimic de-a face cu natura Lui. Spre exemplu: "Doamne, te rog schimba-i inima la persoana aceea." Nu va face asta niciodata, pentru ca ar insemna ca El sa forteze vointa acelei persoane. Bat Melech imi spunea: "Daca Domnul ar putea sa ne faca sa facem ceva, ne-ar face sa-L iubim pe El mai mult si sa-L ascultam." Vointa proprie e darul Lui pentru noi. Minunea "intervine" in lumea Lui cand noi ne folosim de vointa noastra sa-L alegem pe El si voia Lui si daca nu-L vedem. Domnul nu se ocupa cu creearea robotilor. Asa ca asemenea asteptari sunt gresite din start. Numai ca ridici rugaciuni de genul spre Cer, vezi ca nu se intampla si incepi sa te indoiesti. Zidesti indoiala peste indoiala, ajungi dezamagit de Dumnezeu si intr-un final poate chiar ii intorci spatele pentru ca nu face ceea ce te-ai asteptat sa faca. Si toate astea au inceput cu o opinie gresita despre El, intrebari gresite si persistenta in ambele.

Una dintre intrebarile pe care toti ne-o punem cand trecem prin incercari este "de ce?"- De ce trec prin asta? De ce permite Dumnezeu asa ceva? De ce nu opreste asemenea lucruri? Iov a persistat capitole intregi in intrebari de genul, agatandu-se cu disperare de Dumnezeu dar in acelasi timp cautand un raspuns. Ynacey spune: "Daca cartea lui Iov ne invata ceva, mai ales in discursul final a Lui Dumnezeu, e ca nu e treaba fiintelor umane, sa nu spun capacitatea lor, sa incerce sa priceapa toate tainele a ceea ce se intampla. In schimb Dumnezeu il provoaca pe Iov la ceva mai bun...Providenta divina e un mister pe care numai Dumnezeu il poate pricepe, si apartine unei categorii pe care eu am numit-o "Enciclopedia Ignorantei Teologice" pentru un simplu motiv: nici o fiinta legata de timp si spatiu, traind pe o planeta razvratita, nu are capacitatea sa priceapa asemenea raspunsuri. Si cam asta e raspunsul lui Dumnezeu pentru Iov."

Asa ca daca intrebi "de ce?" e foarte posibil sa nu primesti un raspuns. Ma intreb insa cate "de ce-uri?" fara raspuns poti sa suporti inainte sa te pornesti pe drumul indoielii si a dezamagirii?

Yancey comenteaza in cartea lui despre povestea orbului din nastere din Ioan 9. Cand apostolii l-au vazut pe bietul om imediat si-au pus intrebarea naturala- de ce? Cine a pacatuit sa aduca acesta pedeapsa, orbul sau parintii lui?

Isus le raspunde: " N-a pacatuit nici omul acesta nici parintii lui, ci s-a nascut asa ca sa se arate lucrarile lui Dumenzeu in el." Ceea ce face Isus e sa le distraga atentia de la "de ce?" spre o alta intrebare "cu ce scop?"

Raspunsul la aceasta intrebare mi-a dat intodeauna puterea sa infrunt orice, pentru ca ma face sa inteleg ca sunt parte din ceva cu mult mai mare decat pot ochii mei sa vada. Concluzia cu care raman de fiecare de este: "S-ar prea putea sa nu pricep acum, dar voi intelege intr-o zi. Nu renunt, merg mai departe." Cu ce scop? Nu stiu. Conteaza mai mult decat ceea ce am eu cu Dumnezeu? In nici un caz! Eu sunt intr-o relatie cu El, stiu ca probabil asta e un concept ciudat pentru unii, dar cred ca Dumenzeu imi respecta indeajuns de mult inteligenta incat sa impartaseasca cu mine ceva ce stie ca pot duce si ma ajuta. Dar la ce mi-ar folosi infomatia daca oricum nu as putea sa o pricep. Ceea ce am nevoie sa stiu, voi sti, restul poate sa pastreze El, pentru ca El e Dumnezeu nu eu.

La o intalnire cu Dumenezeu

Bat Melech a scris azi un articol extraordinar care mi-a dat mult de gandit. A scris despre ce inseamana a cara poveri in ziua de Shabbat. Sunt constienta ca unii oameni sarbatoresc Shabbatul duminica si nu am nici o problema cu asta. Eu personal il sarbatoresc sambata, dar cred ca ziua de Shabbat are mai mult de-a face cu felul in care esti pe dinauntru decat cu ziua in sine.

Bat Melech facea referire la Ieremia 17:21-23 si Numeri 15:32-36: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Luaţi seama, în sufletele voastre, să nu purtaţi nici o povară în ziua Sabatului, şi să n-o aduceţi înlăuntru pe porţile Ierusalimului. Să nu scoateţi din casele voastre nici o povară în ziua Sabatului, şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.``Dar ei n'au ascultat şi n'au luat aminte: ci şi-au înţepenit gîtul, ca să n'asculte şi să nu ia învăţătură."

Bat Melech a scris: "Dacă este interzis să cari poveri fizice în zi de Shabat, cu siguranță este interzis să cari poveri sufletești în zi de Shabat...dacă treci printr-o perioadă mai dificilă în viața ta și probabil că te-a epuizat din toate punctele de vedere, în ziua de Shabat nu mai ai voie să porți povara lucrului respectiv, nu mai ai voie să te gândești la ea și nici să povestești altora despre ea. Nu ai voie să o scoți acea povară din casa ta și nici să o dai altuia să o poarte pentru tine. În ziua de Shabat nu merge nici măcar replica ”dă-i povara ta lui Adonai” pentru că nici Adonai nu poartă poveri în zi de Shabat. De fapt Adonai nu poartă poveri niciodată, te poartă doar pe tine. Știu că avem tendința să credem că dacă ne gândim mult la o problemă se și rezolvă, dar aproape niciodată acest lucru nu este adevărat, cu atât mai puțin în zi de Shabat. Ziua aceasta a fost lăsată ca Adonai să se bucure de tine, așa cum ești tu, nemarcat de griji, nemarcat de frustrări și neîmpliniri, de gânduri și frici, ci de tine creat pentru slava Lui."

Cred ca ceea ce a scris ea mi-a dat atat de mult de gandit din cauza ca in ultima vreme, am permis lucrurilor prin care trec sa transforme Shabbatul meu intr-un fel de rutina. Obisnuiam sa ma gandesc la Shabbat ca la o zi in care am o intalnire speciala cu Adonai. Ai partasie cu El tot timpul saptamanii, dar Shabbatul e ziua ta speciala cu El. In ultima vreme insa a devenit o zi in care nu lucrez si petrec ceva timp cu El dimineata ca sa nu infometez de tot in ziua aceea. E timpul pentru o schimbare. E greu sa iei o decizie constienta sa zambesti si sa te bucuri de ceva cand suferi inlauntrul tau, dar cand m-am gandit la asta azi-dimineata mi-a venit in minte ultimul verset din Psalmul 23, si mi-am amintit ceva ce am inteles la inceputul anului: "Fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele si voi locui in casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele."

La inceputul anului am priceput ca la fel ca si frica, ingrijorarea si tristetea, fericirea e si ea un sentiment. Daca fac o greseala sau cad, cred imendiat in mila lui Adonai pentru pacatul meu. Cer iertare (aleg mila Sa) si merg mai departe. Undeva in mine trebuie sa cred ca mila Lui e acolo la indemana mea, incat sa-mi intind mana dupa ea. Asa ca mi-am zis: "Nu pot sa cred numai jumate din versetul asta. Daca David a zis fericirea si indurarea (mila) ma urmeaza, si Adonai a fost de acord cu el, atunci in acelas fel in care aleg mila Lui in loc de vina cand pacatuiesc, trebuie sa aleg fericire si bucurie in loc de frica si ingrijorare." Recunosc ca e foarte greu si de multe ori nu-mi iese, dar daca este o zi in care ar trebui sa fac un efort, aceea e ziua de Shabbat. Adonai a lucrat timp de sase zile, dar in ziua a saptea ales sa se odihneasca. Teo zicea intr-un comentariu la articolul lui Bat Melech, ca Adonai a ales sa se odihneasca nu pentru ca ar fi fost obosit, ci penteu ca a vrut sa creeze in noi (sa ne invete) o stare a inimii asa cum o vede El intr-o zi de sarbatoare. Daca vreti, Shabbatul ar trebui sa fie o culminare a relatiei noastre cu El pe perioada unei saptamani: " Am suferit mult saptamana asta, Adonai, dar astazi o sa-mi amintesc ca Tu esti al meu si eu sunt al Tau, si intr-o zi Tu vei sterge orice lacrima din ochii mei" sau "Yeshua, m-am simtit atat de singur saptamana asta, dar astazi o sa-mi amintesc ca Tu ai venit si Ti-ai impartit Tatal cu mine, ca eu sa nu mai fi numit orfan si parasit niciodata."

Stiu ca e in instinctul nostru sa ne aruncam in bratele Lui de cate ori lucrurile merg greu, sa ne tinem bine de El si sa plangem pana ne simtim mai bine, dar haideti in ziua de Shabbat sa ne ridicam capul si sa-i daruim un zambet. Daca de-a lungul unei saptamani ne-am ascuns nasurile la pieptul Lui, cautand refugiu si putere sa putem merge mai departe, poate ca astazi o sa-L apucam de mana si o sa "mergem la o plimbare", in care o sa-i multumim ca a creat o lume in care a vrut sa se bucure de compania noastra.

Va doresc Shabbat Shalom la toti, si Bat Melech multumesc mult pentru mancarea asta cu care m-ai hranit azi.



"Tu esti suveranul EU SUNT, Numele Tau e sfant
Tu esti Mielul curat si fara vina, Numele Tau e sfant
Tu esti Cel Atotputernic, Numele Tau e sfant
Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumenzeu, Numele Tau e sfant
In Numele Tau e mila pentru pacat
Exista o siguranta interioara, in Numele Tau sfant
In Numele Tau exista putere de a continua
De a sta in picioare in ciuda durerii
In Numele Tau Cel Sfant"



"La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Si acesta este Cuvantul lui Dumnezeu: "Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant." Va indemn dar, fratilor si surorilor, pentru indurarea lui Dumenezu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea vostra o slujba duhovniceasca. Si tot poporul Lui sa spuna: "Sfant, Sfant, Sfant, este Dumnezeul Atotputernic, care a fost, este si va fi in vesnicii. Noi ne inchinam numai Tie, si ne prezentam Tie ca jertfe sfinte si vii caci Tu esti Sfant, Sfant, Sfant!"



"Intru in Sfanta Sfintelor, intru prin Sangele Mielului
Intru sa ma inchin numai Tie
Intru sa-L onorez pe EU SUNT
Doamne, Tie ma inchin, Tie ma inchin
Caci Numele Tau e Sfant, Sfant, Doamne
Caci Numele Tau e Sfant."



"Cine e ca El, Leul si Mielul inaltat pe tron
Muntii se inchina si toate oceanele vuiesc inaintea Domnului Ostirilor
Slaviti-L pe Adonai, de la rasaritul soarelui, pana la sfarsitul fiecarei zile
Slaviti-L pe Adonai, toate natiunile pamantului, toti ingerii si sfintii, cantati-I Slava.
Aduce-i laudele voastre, toti cei ce infometati dupa El, aduceti-va laudele. Toate stelele pe drumul lor, ii canta laude Domnului."

Cu El prin lumina sau intuneric

"Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe cari v-am luat în spinare dela obîrşia voastră, pe cari v-am purtat pe umăr dela naşterea voastră: pînă la bătrîneţa voastră Eu voi fi Acelaş, pînă la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mîntuiesc." (Isaia 46:3-4)

Ieri a fost ziua mea. E oficial- am 30 de ani. Mama soacra mi-a scris pe felicitarea de ziua mea "Dupa cum probabil sti, o doamna nu implineste mai mult de 30 de ani!" Amin. Asa ca daca am atins "varsta maxima", ca de fiecare data, e timpul sa ma uit la semnele mele pe drum.

Viata mea de acum...daca cineva ar fi venit acum 10 ani sa mi-o descrie, as fi izbucnit intr-un ras isteric. Nicidecum nu mi-as fi putut imagina asta. Aveam 20 de ani si eram o salbatica. Mama credea ca daca voi continua in stilul acela nu voi apuca 30 de ani. La 21 de ani m-am intors cu fata spre Dumnezeu si L-am recunoscut ca ceea ce era. A incetat sa fie Dumenzeul mamei mele, sau bunicii mele, a incetat sa fie entitatea aceea care cica mi-a dat viata cand eu nici macar n-am cerut sa fiu aici, a incetat sa ma fie un batran furios care ii binecuvinteaza pe unii si-i pedepseste pe altii. A devenit Dumnezeul meu, Abba (Tati) al meu, Domnul meu... si a ramas langa mine de atunci incoace, prin lumina si intuneric, momente bune sau rele... Uneori cand oamenii se uita la mine, par singura, dar nu sunt singura niciodata. Fara Dumnezeu nu exista Emma. Nu mi-e rusine sa recunosc ca am nevoie de El ca sa exist. El e mai mult decat carja mea in viata asta, fara El am pornit intr-o cursa de autodistrugere, si intodeauna castig cursa asta.
Am 30 de ani. Am trecut prin niste saptamani foarte dificile in ultima vreme (sper ca nu e vorba de foarte previzibila criza de varsta mijlocie, pentru ca sincer nu simt ca am mai mult de 25 de ani). Indiferent insa ce nume poarta perioada asta prin care trec, El e atat de present, atat de mult o parte din mine, incat a trebuit sa scriu despre El si de ziua mea.

Asta e o poezie pe care am gasit-o in 2003. Nu stiu cine e autorul, dar ceea ce el/ea a scris descrie perfect relatia mea cu Dumnezeu in toti anii astia:

"In clipele mele de teama
Prin fiecare durere si fiecare lacrima
Exista un Dumnezeu care mi-a ramas credincios.

Cand puterea mea s-a dus
Cand nu mai am nici un cantec in inima
In dragoste, El ramane credincios.

Fiecare cuvant pe care L-a promis, e adevarat
Il vad pe Dumnezeu facand ceea ce credeam ca e imposibil.
El a ramas credincios, credincios fata de mine.

Cand privesc in urma si vad dragostea si mila Sa,
Desi am intrebari in inima si uneori ma indoiesc
El imi ramane credincios.

Cand inima mea era departe
In zilele cand nu ma puteam ruga,
Dumnezeul meu mi-a ramas totusi credincios

In zilele pe care le-am cheltuit pentru mine
Cand umblam dupa ceea ce imi facea placere
Chiar si atunci Dumnezeu mi-a ramas credincios.

El ma asteapta cu brate deschise
Ori de cate ori imi intorc fata spre
El Si descopar inca o data un Dumnezeu care mi-a ramas credincios."

Toda Rabah, Adonai sheli.

Emma Ta.

Tatal meu e mandru de mine

Mîna Mea o va sprijini, şi braţul Meu o va întări. Vrăjmaşul nu -o va prinde, şi cel rău nu -o va apăsa; ci voi zdrobi dinaintea ei pe protivnicii ei, şi voi lovi pe cei ce -o urăsc. Credincioşia şi bunătatea Mea vor fi cu ea, şi tăria ei se va înălţa prin Numele Meu. Voi da în mîna ei marea, şi în dreapta ei rîurile. Ea Îmi va zice: ,,Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stînca mîntuirii mele! (Psalmul 89:21-26, parafraza)

Ieri, nepoata mea Lydia s-a casatorit cu Phil. Ce zi minunata! Am avut doua revelatii. Prima a fost ca urasc sa vorbesc in fata unui public si pe cat depinde de mine o sa evit asta pe viitor. A doua revelatie a fost ca Tatal meu e mandru de mine. Si credeti-ma nu-mi vine usor sa zic asta.

N-am avut o relatie buna cu tatal meu pamantesc. E un om cu o inima buna, dar n-am putut sa contez niciodata pe el, n-am putut sa am niciodata o discutie ca de la suflet la suflet cu el, sau sa simt calauzire si protectie. Din acest motiv, a trebuit de la o varsta "frageda" sa invat sa devin "creativa" si sa am grija de mine. Cea mai grea lectie pe care a trebuit s-o invat in relatia mea cu Dumnezeu Tatal, a fost sa am incredere ca nu ma va parasi cand am cea mai mare nevoie de El. Am fost convinsa ca ma va lasa, asa ce de multe ori literalmente am impins limitele relatiei noastre in mod intentionat in timp ce-L intrebam: "Dar acum? Acum o sa ma parasesti?" Ei bine, daca eu am crezut ca sunt incapatanata, Dumnezeu a inventat termenul. Cred ca odata ce a hotarat ca te iubeste "te-ai ales" cu El pe viata.

O persoana tare draga sufletului meu imi povestea la un moment dat cum s-a trezit intr-o dimineata cu o mahmureala groznica, si L-a intrebat pe Dumnezeu: "De ce nu ma poti lasa si pe mine in pace sa ma distrez si sa ma bucur de viata ca toti ceilalti?" A auzit o voce in inima ei: "Pentru ca la un moment dat o fetita m-a intrebat "Doamne, vrei sa fi Tu Tatal meu?" Persoana respectiva imi zicea cum a uitat complet ceea ce ii spusese lui Dumnezeu cu multi ani in urma, dar in dimineata aceea, la 18 ani si-a amintit totul perfect. Cum am ajuns ieri la a doua mea revelatie? Era in timpul discursului tatalui miresei (aici tatii si cavalerul de onoare au discursuri despre mire si mireasa. Eu personal iubesc obiceiul asta). Cumnatul meu, Robin, are o relatie extraordinara cu fiica lui. De nenumarate ori m-am trezit observandu-i si zicandu-i lui Dumnezeu: "Vezi, Abba, asta am vrut eu de la tatal meu." Ieri, cumnatul meu ii spunea Lydiei cat de mult o iubeste, cum i-a fost o fiica extraordinara, care nu i-a dat nici un fel de batai de cap ca si tata, ca e o crestina care inspira pe multi, si ca el e atat de madru de a o fi adus pe lumea asta (nota personala, Lydia chiar e tot ce a zis tatal ei despre ea). Pe tot parcursul discursului, eu stateam langa sotul meu gandindu-ma: "Oh, cum mi-as fi dorit ca tatal meu sa fi spus toate astea despre mine" sau ca eu sa ma fi uitat in ochii tatalui meu cu aceiasi adoratie cu care se uita nepoata mea in ochii tatalui ei. Putin mai tarziu cand nu ma mai gandeam la asta, am simtit iarasi caldura si dragostea in jurul meu si in inima mea am auzit ca o soapta: "Eu sunt mandru de tine"

De ce ar fi mandru? El stie ca eu nu sunt crestina care inspira pe multi, constanta in credinciosia ei, asa cum e nepoata mea. Atunci de ce mi-ar zice asa ceva? In momentul acela mi-a venit in minte ceva ce am scris pe ultimele pagini din Biblia mea cu multi ani in urma, cand am trecut printr-o perioada in care incercam sa-i demonstrez lui Dumnezeu de ce sunt in stare si intr-un fel sa-i obtin aprobarea: "Emma, faptul ca tu alegi sa Ma iubesti, fara sa Ma fi vazut vreodata, e cea mai mare dovada de dragoste de care o sa am nevoie." De aceea e mandru de mine. Aleg sa iubesc fara sa vad si fara sa pot atinge. Aleg sa urmez fara sa inteleg unde ma duc. Aleg sa cred si cand nu primesc ceea ce vreau. Si de aceea e mandru si de tine. Bat Melech, Adonai sa-i binecuvinteze viata, imi spune mereu: "Nu te minuna de cei care cad si-I intorc spatele lui Dumnezeu. Minuneaza-te de cei ce raman ferm in picioare." Biblia spune ca suntem inconjurati de un nor mare de martori (Evrei 12:1), ingerii ne privesc si Dumnezeu se uita la noi, si toti vad de fiecare data cand alegem sa iubim fara sa vedem, urmam fara sa intelegem, si credem fara sa primim. Biblia mai spune ca e bucurie in ceruri pentru fiecare suflet care se intoarce cu fata spre Dumnezeu. Eu personal cred ca atunci nu e singura data cand e bucurie in ceruri. Cred ca ei toti se bucura de fiecare data cand noi aici, alegem sa iubim fara sa vedem, urmam fara sa intelegem si credem fara sa primim. Pentru ca asa ceva e atat de ne-natural pentru noi oamenii, incat demonstreaza validitatea sacrificiului lui Yeshua. "Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora..." (Isaia 53:11a)
Atunci e El mandru de noi.

In sala de asteptare a lui Dumnezeu

"Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?` Nu ştii? N'ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă." (Isaia 40:27-28)

"Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează. Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El..." (Psalm 37:5-7)

Intodeauna m-au enervat oamenii care Il lauda pe Dumnezeu numai cand lucrurile merg bine. Am citit azi-dimineata blogul prietenei mele, Cella, in care scria despre cum romanii cred ca sunt pedepsiti de Dumnezeu din cauza inundatiilor din tara. Interesant cum Il vedem pe Dumnezeu numai cand lucrurile merg rau...

Tac de cateva zile, din cauza ca in unele zile am impresia ca daca voi spune ceva ma voi imprastia in bucatele, iar in altele pur-si-simplu simt ca nu mai pot sa zic nimic...asa ca tac. Astazi insa am realizat ca desi durerea e ceva normal, ceva prin care toti trecem si desi stiu ca e numai pentru o perioada de timp, ca nu ma voi simti zdrobita pentru restul zilelor mele sau trai cu sentimentul asta ca nu mai inteleg nimic, daca tac din gura acum, intr-un fel tacerea mea spune ca Dumnezeul meu e vrednic de lauda numai cand lucrurile merg bine si au sens. Faptul ca eu nu pot sa-L vad nu anuleaza faptul ca El e Acelas- Frumos, Bun, Bland, Plin de mila, Iubitor...Numai pentru ca eu imi intind mana si tot ce simt e aer, nu inseamana ca El nu ma mai tine. Pur-si-simplu inseamana ca nu pot sa vad. Inseamana numai ca analizez totul in lumea mea prin prisma a ceea ce simt, iar sentimentele mele sunt influentate de circumstantele mele. El ramane Acelas Dumnezeu despre care am scris in Mai si Iunie, Iubirea mea, Yeshua al meu.

"Adonai, ce faci? Nu inteleg. Tu chiar nu vezi ce se intampla in viata mea?" "Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?" "Pentru ca nu pot sa Te simt, si nu mai inteleg ce se intampla." "Nu ştii? N'ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă." "OK. Dar ce vrei sa fac? Simt ca ma rup in bucati aici." "Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El...Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El..."

Cea mai mare frica a mea in lumea asta e ca intr-o zi mi se va intampla ceva, ceva atat de oribil incat sa ma faca sa devin una dintre "dezamagitii de Dumnezeu", ca o sa ma rup atat de tare incat nici pe El n-o sa-L mai las sa ma puna la loc. Am citit despre atatia "dezamagiti", incat stiu ca e ceva real. Nu sunt naiva. Ii promitem lui Dumenzeu "Nu te voi parasi niciodata", dar cati dintre noi pot sa spuna la sfarsit "Niciodata nu Te-am parasit, Adonai"... De cand umblu cu El asta a fost mereu speranta mea- "Cand eu nu mai pot, El poate. Nu depinde numai de mine sa fac relatia asta sa functioneze." "Doamne, si daca ma pierd?" "Nu-ti fie frica, daca te pierzi, o sa vin dupa tine."

Urasc durerea. Tot ce vreau sa fac e sa fug de ea. Dar stau aici pe loc, si-L astept pe Dumnezeul meu. Nu-mi place sala de asteptare a lui Dumnezeu, dar de aici de unde sunt, daca cineva s-ar decide sa ma intrebe din nou: "Deci, Emma, inca mai e vrednic sa fie crezut, Dumnezeul tau?", raspunsul meu ramene acelas "Cu tot ce sunt."



Traducere:

Am nevoie de Tine ca de ploaie
Hai la mine si canta din nou
Tanjesc dupa dragostea Ta
Am vrut atingerea Ta pura
Esti Frumos, Frumos,
Atat de Frumos

Am nevoie de Tine aici
Hai la mine, Te simt aproape
Te iubesc, Tu esti speranta mea
Tu ma iubesti ca pe unul de-al Tau
Esti Frumos, Frumos
Atat de Frumos

Am nevoie de Tine ca de ploaie
Hai la mine si canta din nou
Tanjesc dupa dragostea Ta
Am vrut atingerea Ta pura
Esti Frumos, Frumos,
Atat de Frumos

Isus, Te iubesc.

Vreau sa-i multumesc prietenei mele, Ioana, pentru cantecul de mai jos. Asta e pentru toti cei cu o inima franta. Vreu sa cred ca totul e cu un motiv:-)



Traducere:

Ceasul care s-a stricat imi aduce mangaiere
Ma ajuta sa dorm la noapte
Poate va reusi sa si opreasca ziua de maine
Din a-mi fura din timp

Iar eu sunt aici, asteptand inca
Desi am indoielile mele
Sunt franta in cel mai bun caz
Dupa cum cred ca ti-ai dat deja seama

Simt ca ma prabusesc si ca abia mai respir
Cu o inima franta care inca mai bate
In durere exista vindecare
In Numele Tau imi gasesc menirea

Lacatele rupte au fost semnalul
Dar ai intrat in capul meu
Am incercat cat am putut sa ma pazesc
Dar se pare ca sunt o carte deschisa

Inca iti mai vad chipul in ochii mei
Care cauta un scop, cauta inca viata.

Simt ca ma prabusesc si ca abia mai respir
Cu o inima franta care inca mai bate
In durere exista vindecare
In Numele Tau imi gasesc menirea

Asa ca ma tin tare (Inca ma mai tin)
Ma tin tare (inca ma mai tin)
Ma tin tare (inca ma mai tin)
Abia ma mai tin de tine.

Ma agat de inca o zi
Ca sa vad ce imi vei aduce in cale.
Ma agat de cuvintele pe care mi le spui
Tu ai zis ca voi fi, voi fi bine.

Luminile stricate de pe autostrada
M-au lasat aici singur
S-ar prea putea sa ma fi pierdut
Dar n-am uitat drumul spre casa.